Nebunie

Nebunul piere prin propie prostie,
Lăsând nenorocirea să-i fie nebunie.
Păzeşte amintirea prin vase de nimic,
Croind poveşti , iluzii, din basme în ibric.

Topeşte libertatea prin spume de imfam,
Robind în inimi fapta, ce-l face criminal.
Sporeşte inamicul, şi-i cere să revină.
Nebun prin viaţa asta e prostul în lumină…

Nebun nu e acela ce face pe nebunu,
Nici cel ce dă din coate să fie number unu.
Ci cel nebun prin ţară e omul ipocrit
Sunt cei ce sting credinţa, ei, oamnei de nimic…

Nebuni sunt toti aceia ce uita a iubii,
E toată preoţia ce uit-a oferii.
E tot creştinul care te lasă lat prin vorbe,
Cel ce strapunge inimi, uitând că-s plini de norme.

Sunt toţi nebuni ai lumii, cei ce trăiesc prin ura,
Uitând fraţia vremii, boicotând prin zgură.
Uitând lumina grasă ce le orbeste mintea,
Nebun e cel ce uită, iubirea, calea, ţinta…

Lumina luminează deacum săracii vremii,
Tot părasind ştiinţa, nebunii aste-i serii.
Crezand ca ştiu atatea prin viaţă a trăii,
Nebunii cred în’trânşi , că nu vor mai murii.

Nebun e tot acela ce neagă Dumnezeul,
Nebun e cel ce stinge lumina; urcă eul…
Nebun rămâne-n viaţă cel ce Te uită-n Carte,
Şi crede despre Tine , că azi ,vei fi departe.

Trezeşte-ţi nebunia , tu om , nimic prin lume,
Priveşte-nţelepciunea ce poate să te-adune.
Să-ţi dea prin Carte sensul cel cauţi cu mult dor,
Prin harul nemuriri , prin El, vei prinde primul zbor!...