vineri, 3 iulie 2009

Ridicol


Din caldarâmul lumii nămoloase,
Cică un brontozaur a urcat spre culme.
Şi din maimuţa adormită prin mutaţii,
A adunat spre centru în om halucinaţii.

Drogat îmi pare omul din regnul “stie tot”,
Ce mă loveşte-n fraze, de un ridicol mort.
Că punctul emsferic, a bubuit prin cosmos,
Iar prin transfuzii-n crustă am dobândit şi eros...

Ce fraze să mai fie să-mi mai tulbure mintea,
Când din maimuţa emo, am devenit noi om.
Cum să-mi mai fie viaţa când sunt defapt ridicol,
Născut în roata vieţii , de-un greier înspre om?

Cum să mai trec eu lumea când n-am nici început
Ci din hazard trăiesc , şi înspre el mă duc..?
Cum doar materii mişcă şi fulgerul mă cheamă,
Să fiu din mâl – persoana ce ştie a iubii...?

Ce viaţa mai e asta când nu mai pot gândii?
Şi cică ea, ştiinţa, mă face maimuţoi,
Să zic eu că-i ridicol, din gândul meu mahnit?
Mă rog... Voi oamnei simpli, mai ziceţi-le voi...

Un comentariu:

Alex Badea spunea...

Interesant ridicolul din acest poem. Imaginea este pe măsură. :))