luni, 25 mai 2009

Ieri


în departata zi a năzuinţei

Aleg doar străluciri de întuneric,

Şi clipele se prin în vise,

Fără să ştiu ce nu-i feeric...


Fără să ştiu, parcă lipit de cale,

Merg tot mai jos în zborul meu.

Legat de cântec,zdorbit în vale,

Nu-mi mai aud nici glasul...


Nu-mi mai întorc privirea la iubire,

Şi parcă împietrit mi-e sufletul în dor.

Şi fără să mai sper, mă prind de glie,

Rămân tot agăţat, şi numai zbor...


Şi-s aruncat de vifor în noroaie,

De glasul celui fără milă-n foc.

Şi tot pătat în suflet şi pe haine,

Mă tot târăsc prin lumea ca-ntr-un joc.


Aşa păţit-am ieri în astă lume.

Dar azi iubirea şi-a găsit altar.

În inima cuprinsa de mănie,

Isus ma inundat de la Calvar.


Şi ieri s-a transformat în praf,

Uitat e gândul meu trudit.

Iar făr’să mai privesc în raft,

Mă las condus , ştiindu-mă iubit.


Asfel trecutul meu banal de răutate,

Ma părăsit tiptil , prin har.

Şi veşnic am să cânt în libertate,

Doar prin Isus, pe-al inimii altar.

2 comentarii:

Cine sunt eu?! spunea...

imi place poezia... sunt cam noua pe aici... dar e superba poezia, atat de adevarat!

Purcea Gabriel spunea...

Multumesc mult