luni, 25 mai 2009

De câte ori...


De câte ori privim uimiţi spre soare,
Şi îl vedem, ca p-un imens ocean.
Iar lumânrea-n conştiinţe-amare,
E apă, nu-i nici foc , nici jar.

De cate ori picăm în deznadeje,
Când toţi ne spun că răul este har.
Şi că doar patima, e lege,
Iar legea-a fost înfiptă pe Calvar.

De cate ori mai vrea sa mai audă.
Şi Dumnezeu pe omul cel tâlhar.
Cum îl blesteamă şi îl neagă,
De ce nu-I spulberă, în gust amar.

De cate ori privesc uimit tristeţea,
Ce vine peste mapamond.
Şi cât de sadică e frumuseţea,
Când uită să mai poposească-n om.

De cate ori… Şi cât să mai aştept în drum.
Când văd că răului i-am pus altar,
L-am împrăcat în stacojiu şi var,
L-am văruit , dar totuşi e un fum…

Cum să mai râd când văd că viaţa e un moft,
Ce uni şi-l trântesc , şi-l bagă-n drog.
Cum să zâmbesc cand lumea, nu mai are rost,
E toata în plăceri , legată ca de foc.

De cate ori să mai privesc spre cer…
Uimit de gândul lumii tot mâhnit.
Când văd că toată ţara e infern,
Şi Tu rămâi în munte răstignit.

Învie azi, şi vino printre oameni,
Loveşte,-alină, spulberă şi spune:
Că timpul s-a sfârşit în lume,
Că fercirea va lovii poporul.

De câte ori să mai aştept sub poartă,
Când tot privesc culorile lovite.
Aştept să pot să-ţi spui iar: Tată!
Să prind în gând doar clipe fericite.

Ieri


în departata zi a năzuinţei

Aleg doar străluciri de întuneric,

Şi clipele se prin în vise,

Fără să ştiu ce nu-i feeric...


Fără să ştiu, parcă lipit de cale,

Merg tot mai jos în zborul meu.

Legat de cântec,zdorbit în vale,

Nu-mi mai aud nici glasul...


Nu-mi mai întorc privirea la iubire,

Şi parcă împietrit mi-e sufletul în dor.

Şi fără să mai sper, mă prind de glie,

Rămân tot agăţat, şi numai zbor...


Şi-s aruncat de vifor în noroaie,

De glasul celui fără milă-n foc.

Şi tot pătat în suflet şi pe haine,

Mă tot târăsc prin lumea ca-ntr-un joc.


Aşa păţit-am ieri în astă lume.

Dar azi iubirea şi-a găsit altar.

În inima cuprinsa de mănie,

Isus ma inundat de la Calvar.


Şi ieri s-a transformat în praf,

Uitat e gândul meu trudit.

Iar făr’să mai privesc în raft,

Mă las condus , ştiindu-mă iubit.


Asfel trecutul meu banal de răutate,

Ma părăsit tiptil , prin har.

Şi veşnic am să cânt în libertate,

Doar prin Isus, pe-al inimii altar.