luni, 23 februarie 2009

Sper...



E linişte-n zgomotul vremii,
Ce-atacă timpanul în şoapte.
E pace în clipa plăcerii,
Dar totul e-n vis asta noapte.


Nu-i pace în lumea ce moare,
Nu-i cânt în poemul tristeţii.
Sunt lacrimi de viaţă în carte,
O carte-a durerilor vremii.

Dar înca speranţa nu-i praf,
Nu-i înca lovită de carte.
Spernaţa coboară din raft,
Scoţând omenirea din moarte.

Speranţa clădeşte victorii,
Ea spulberă clipe de griji.
Proclamă şi ziua de glorii.
Speranţa nu uită de timp...

Şi tot prin credinţa sperând,
Vad cerul cum urlă de vuiet.
Încerc să-nţeleg al meu gând,
Şi văd prin speranţă: Edenul.

Niciun comentariu: