miercuri, 7 ianuarie 2009

Omul de tinichea

În beciul nemilos al timpului,
Alerg spre marginea răstimpului.
Blocat între nimic şi efemer,
Tot uit că nu pot merge. Sunt de fier…

În starea mea de tinichea uzată,
N-am cum să sper la lumea colorată…
La fiare vechi aş fi un bibelou…
Dar ce folos?... Eu vreau să fiu un om.

Sunt o statuie din metal lovit,
Sunt fier , dar am fost grav rănit.
În beciul nesfârşit al neştiinţei,
Stau depărtat de glasul conştiinţei.

Şi fără glas… gândesc că voi fi om...
Dar nu ştiu cum? Sunt fier, în beciul lor.
Mă ţin legat de grele năzuinţe,
Şi mă lovesc cu noile credinţe.

Dar am dorinţa-n inima de tinichea,
Să fiu un om… Să fiu în ţara mea…
Vreau să alerg , să merg , să zbor.
Dar cine mă va scoate azi din beciul lor?

Aştept ca uşa larg să se deschidă,
Şi heruvim din alte ceruri,să-mi deschida larg fereastra.
Şi mii de îngeri prin lumină să coboare,
Să-mi dea o mană , o mană de scăpare.

Prin sânge să transcend în viaţă,
Şi inima de fier s-o las să moară.
Să las în urmă iarna de durere,
Şi veşnic să tot fie primăvară.

Niciun comentariu: