sâmbătă, 25 octombrie 2008

Povestea trista a iubirii


Vânt de asfințit cu umbre croncănind,

Vând , vifor greu ,coboară-n infinit,

Tenembrele agale, lumina risipind,

Și-arată colții negrii, abis nestingherit.


Și moartea ne-mpresoară, coboară în infern,

Lasând în urmă lacrimi , și un etern refren.

Ce-mi tot răneste gândul , și mă gonește-n plâns.

Teroarea părăsirii de cerul necuprins.


N-am înțeles de ce atâta suferință,

De ce pământul tot cazu în neputință?

Până-m văzut un Dumnezeu căzut,

Și-am înțeles de ce pământul e urât.


Am omorât cu toți un om nevinovat,

Un Dumnezeu si om, sfânt și curat.

Și am mușcat pe cel ce ne hrănea,

Din mâna Sa am luat chiar viața mea.


Vânt de asfințit cu umbre croncănind,

Se-arată pe pământul trist și risipit.

Am omorât pe Dumnezeul Creator,

Și am lăsat în loc pe Lucifer câștigător.


Și el văzându-se biruitor în infinit,

A risipit pe-ntreg pământ scârbit,

Tenembrele durerii și tristeții noastre,

Lăsând în urmă lacrimi, teribile angoase.


Am plâns văzând durerea , suferința,

Când l-am scuipat , și am decis sentința.

În lacrimi l-am batut cu trestia nuia,

Dar El plângea tot pentru viața mea.


Am plâns , când lemnu-a putrezit în fața Sa,

Și ridicând-ul , l-a târât din viața mea.

Și ridicând povara tristă a iubirii,

Ne-a părasit doar pâna-n clipa mântuirii.


Plângand privesc această clipă de durere,

Și nu-nțeleg cum pentru alți-a fost plăcere.

Și nu-nțeleg cum lemnul poate să ucidă.

De ce atâta jale-n astă zi toridă?


Și cel ce ține lumea pe brațe; a murit.

Închis în lanțul moriții stă astăzi neclintit.

Și Dumnezeu din Ceruri,arat-a Lui durere,

Iar tot pământul urlă: Isus uitați cum piere!!


Cutremură pământul tristețea cea divină,

Iar soarele îneacă lumina sa deplină.

Cu-adevarat Omul era neprihănit!

E tot ce se aude-n cerul asfințit.


A asfințit si gândul și viața mea-i amară.

Nu pot sa înteleg ,de ce asa ocara?

Și în mormânt coboară,și-I îmbrăcat în mir,

Coboară pentru mine , El Prințul meu martir.


Și umbrele dureri dezlanțuite îs,

Iar clipa fericirii e afundată-n plâs.

E negru cerul astăzi, și stelele s-au rupt,

Căzând în melodia ce s-a-ntrupat în gând.


E ziua de odihnă, odihna de Sabat,

Iar cerul plânge astăzi , un miel ce-a fost junghiat.

A coborât în moarte și-a luat cu El păcatul,

Și l-a unit cu moartea ,ca să se-aleagă praful.


Isus, lovit de moarte , închis în lanțul morții,

In clipa grea a lumii dezleagă voia sorții.

Biruitor El suie in dreapta vesniciei,

Biruitor in moarte ,iar moartea frică-I știe.


Tenebrele durerii fug cât îi tin plămânii,

Căci de acum înainte nu vor mai fi stăpânii.

Stăpân pe viața noastră ,se-nalță în văzduh,

Dar El coboară-n inimi, în viața și în gănd.


Biruitor în moarte, biruitor în gând,

Inundă viața noastră cu-nmiresmat Cuvânt.

Iar un cuvânt de lacrimi împrospătează gândul:

Salvat pe veci din moarte , mi-a spus încet Cuvântul

.

Niciun comentariu: