marți, 3 iunie 2008

Privesc...


Privesc pe geamul din odaia mica,
Din garsoniera mea, cutie de chibrit.
Privesc prin geamul aburit, o clipa
Privesc...Si nu mai spun nimic.

Privesc in jur, la griul afanat in griji,
In vizavi, la blocul ciuruit de timp.
Privesc troianul de nisip de pe sub grinzi,
Privesc indurerat maretul anotimp.

Privesc cum toti alearga-n colo si incoace
Fara un tel si-un orizont precis.
Privesc pe geam, e liniste si pace,
Dar pentru ei tot cerul e ucis.

Privesc dezordinea si plang.
Privesc si plang amarnic pentru lume...
As vrea sa nu mai vad, sa nu mai simt in gand,
Atata mila pentr-o lume fara nume.

As vrea sa nu mai vad, sa ma orbeasca Bunul.
Sa nu mai simt atata ignoranta-n noi.
Sa se-nteleaga inteleptul cu nebunul,
Sa fie pace! Nu razboi...

Nu mai suport cocktail-ul de venin din lume,
Si nu mai vreau sa gust din rodul sau.
Nu vreau sa mai aud de-al lor renume,
Sa plec, sa uit de al lor rau .

Privesc uimit fereastra ce da-n lume,
Si sunt uimit de gandul lor mahnit.
Incerc sa inteleg, sa trec peste renume,
Dar tot privind, nu inteleg nimic...

Privesc pe geamul din odaia mica,
Din garsoniera mea, cutie de chibrit.
Privesc prin geamul aburit, o clipa
Privesc...Si nu mai spun nimic.

Niciun comentariu: