duminică, 26 octombrie 2008

Rosu galben si albastru...

Albastrul cerului străluce lin,
Din tot văzduhul ros de timp.
Pe albele câmpii din veșnicii,
Cerul coboară raze de iubiri.

Soarele roș coboară în etern,
Aduce noaptea grea,un nou refren.
Un cântec roz coboară in pământ,
Iar el dezgroapă zgomote si vânt.

Galbenul grâului de prin câmpii,
Îmbujorează azi anemicii copii.
Și galbenul devine gri în zori
Și-n răsărit de timp se-aud cocori.

Se-aud iar clopotele din refren
Și neamuri prind culori de prin infern.
Devin cu toți mai albi, mai roz, mai grii,
Uitând că azi tot sună a veșenicii.

Poveste...


Hai să-ţi spun o poveste!
O poveste ce sper ca n-o vei uita uşor.
E-o poveste despre o lacrima,o lacrimă de dor,
Despre ploi de lacrimi, despre nori, o palma de nor.
E-o poveste despr-un nor de iubire, iubire divină.
Divin legământ, legământ de iubire si milă.
Despre nevoia de milă, nevoia de har,
Despre revărsarea de har din iubire,iubire divină,
Divin juramânt, juramânt fară vină,
De vină e doar cel mereu razvrătit,razvrătit în prezent și-n trecut.
Trecută va fi vremea lui încurând, dar tot a durut.
Durere de cruce, o cruce prea grea.
Mai grea ca o inima rea, mai grea decât inima mea
E-o poveste despre o inimă zdrobită, zdrobită de pamânt.
Un pamânt răzvratit, un neam luat de vânt,
Un vânt de durere , durere și chin
Un chin pentru toți, toți ce-nacceptă harul divin.
E nevoie de har, e nevoie de milă,
E nevoie de lagământ de iubire, iubire divină.
Un nor de iubire,un nor ne-mpresoară,o palmă de nor
Nori de-ntristare, nori de lacrimi, lacrimi de dor.

Creatiune


Am lăsat în urma mea povestea Ta,
Și am uitat să cânt privind la ea.
Am tot tocit un gând nenorocit,
Și am rămas asa nefericit.

Povestea Ta a fost demult un rost,
Pe care l-am uitat. Acum s-anost.
Și parca viața mea e monotonă ,
Și fața mea e iarași monocromă.

Am răsarit din ramură de pin,
Cu timpul, am uitat de unde vin.
Și am uitat să-nalț pe Cel ce ma croit
Din pulbere de praf ,El ma iubit.

În urma mea povestea Ta stă neclintită,
Desi uitată poate fi reamintită.
Și de mi-ar spune cineva doar începutul,
Mi-aș aminti și-aș retrăii trecutul.

Și-am întrebat atunci lumina
Și mi-a răspuns,mi-a spus: iubirea.
Iubirea ne-a făcut pe toate ,
Din dragoste si bunătate.

Și-atunci lumina se facu iar zi,
Ca-n orice ceas să pot privii.
Și-ntunericul trecu în noapte,
Să pot să îți ascult a Tale șoapte.

Și-am întrebat și apa de cunoaște,
A lumi taină , taina vieții noastre .
Și mi-a răspuns și ea ,bolborosind,
Că Autorul, ne-a făcut zâmbind.

Și-atunci și apa se facu izvor,
Izvor de viața dătător.
Iar apele s-au despărțit in nori,
Ce uda nencetat izvor de flori.

Și-am întrebat nisipul ,lutul .
Și mi-au raspuns, că începutul
A fost când Arhitectul din trecut,
A luat în mâna Sa, pământ și lut.

Am întrebat câmpiile cu flori,
Dar mi-au răspuns bătrânii pomi.
Mi-au povestit cum toți au răsărit,
Doar la Cuvântul Celui care ne-a iubit.

Și flori au îmbrăcat pămâtntu’n in curat.
Și cu parfum divin l-au îmbarcat,
I-au dat splendoare și culoare,
Pentru orice petala de pe floare.

Și-am întrebat pe însusi soarele de sus,
Ce poate spune despre El , Isus.
Mi-a spus că de la El are lumina,
Și raza Creatorului , iubirea.

Și soarel- a coboarat jos in Eden,
Lumina zilei din etern.
Iar Luna, stelele si cerul,
Au luminat și ei Edenul.

Am întrebat și peștele ce-noată,
Și mi-au răspuns cocorii toți in zbor.
Mi-au explicat în ziua aceia minunată,
Și multe despre Creatorul lor.



Și-am întrebat văcuța din câmpie,
Ce poate să îmi spună despre veșnicie.
Și mi-a răspuns ,spunând: Iubire,
Dar Creatorul știe mult mai bine.

Atunci mi-am amintit trecutul,
Și nasterea, și inceputul.
Și-am retrait frumoase amintiri,
Din prima zi , din zori de fericiri.

Mi-am amintit de pulberea de praf,
Și cum doar el m-a scos din raft,
Și din papusă, minune de nori,
A răsarit un om la fel ca Noi.

Și din pământ ,noroi si lut,
Prin nări de lut ,doar El a vrut,
Să-mi dea suflarea Lui de veșnicie,
Ca eu să fiu născut ființa vie.

Povestea Ta acum devine și a mea.
Și parcă am un rost pe lumea asta rea,
Și parcă nu mai sunt atât de deprimat.
Și laud zi de zi pe Cel ce m-a creat.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Un ultim glas...

Ultimul ceas, ultimul glas,penultima secunda,
Un ultim glas rămas e antrenat din umbră.
O ultimă suflare,o ultimă chemare,
Un timp de har va fi la mare căutare.

Ultimul ceas va bate prea târziu,
Pentru pământul ce-a rămas pustiu.
Ultimul glas, o ultimă bătaie în ușa conștiinței,
E praf în ochii celor ce nu se învața minte.

Ultimul glas coboară in mormânt,
Deschide porți,ridică in văzduh.
Ultimul glas doboară legea firii,
Iar oamenii devin iar fii nemuririi.

Ultimul glas croiește brațe de scăpare,
Pentru poporul ce-l ascultă cu mare încântare.
Ultimul glas inundă inimi risipite
Și umple gândul , înlaturând ispite.

Ultimul glas zdrobește suferința,
Dezinfectează rana și-ntărește-n noi credința.
Ultimul glas va șterge lacrima din ochii,
Și ne asigură că nu vom mai fi robi.

Un glas cutremură pământul ,
Și i-a la El pe cei ce i-au crezut Cuvântul.
Dar toți ceilalți... Temeți-va! Popoare.
Voi oameni, voi râuri și mare.

Ultimul ceas e ultima speranța de scăpare,
Ultimul timp de har va fi la mare căutare.
Penultima secundă va trece încurând,
Deci azi e timpul ,fă o schimbare-n gând!

Ultimul ceas, ultimul glas, o ultimă chemare,
Despre un ultim ceas, o ultima secundă de-ncercare.
Iar când penultima secundă se va încheia.
Eternitatea va începe-n viața ta.

Pamantean


Sunt fiu de pămâtean ….

Cred că mai rău de-atât nu se putea.

Stărbunii mei sunt robi de când se stiu,

Și robi fiind intrară și-n sicriu.


Sunt fiu de rob din grotele durerii,

Sunt fiul omului legat de umbra serii.

Sunt fiul robului reginei Terra

Și-am dus și eu , ca fiu al său , durerea.


Dar am fost orbi ,cu ochii larg deschiși,

Și n-am văzut ,căci eram toți surprinși.

Eram atrași de lumea, de mulțime,

Și am picat cu toți în oala de rușine.


Am adunat și poamele durerii,

Rodul robiei și-al reginei serii.

Rod al abaterii de la Cuvânt,

Și-acum s-legat cu funii de pământ.


Nimica bun nu locuiește-n viața mea,

Căci nici nu știu ce-am să mă fac cu ea.

Nu fac ce vreau ,căci nici nu știu ce fac,

Fac ce urăsc și nu îmi fac pe plac.


Nu mă-nțeleg , nu-mi pot oprii voința,

Căci n-am puterea ce mi-o dă credința.

Sunt tot legat cu funii de pământ,

Cu funi scose din eternul legământ.


Dar cine mă va izbăvii din moarte.

Și cine îmi va ștrege multe păcate?

Nenorocit pe-a vieții cale merg,

Și nu mai știu , nu vad , nici nu mai cred


Doar Unul poate să deslege nodul,

Cu care-a fost legat din fire omul.

Doar Cel ce-a biruit întai și moartea,

Poate lovi păcatul, lanțul, noaptea.


Doar El îti dă puterea și credința,

Doar în Isus ai astăzi biruința.

El a murit pentru a Tale fapte,

Și-a înviat. Te-a scos din moarte.


„Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică”(Romani 6:22)

Nu te teme!



Mi-e frică să spun cine sunt,

Ca nu cumva să mă aud în gând.

Nu ma-nțeleg,și viața mea-i un vânt,

Acum e vifor , mâine-i susur bland.


Mi-e frică spun ce gândesc,

Căci gândul meu a tot visat povești.

Și tac,ca nu cumva să mă rănesc,

Azi tac , te las pe tine să vorbești.


Mi-e frică de persoana mea,

Și singur lângă ea mereu i-o luptă.

Mi-e teamă să stau singur doar cu ea,

Și mă găsești doar unde-i lume multă.


Mi-e frică și de umbra mea.

Nu știu de ce, dar zi de zi mă urmărește.

E tot acolo când privesc la ea,

Și cu cinism parcă îmi tot zâmbește.


Mi-e frică de furtuni , de ploi.

Mi-e teamă de-amintiri , si de trecut.

Mi-e frică să vorbesc despre noi doi.

Mi-e teamă să vorbesc de început.


Mi-e tea că voi fi uitat,

Că într-o zi voi fi un singuratic.

Mi-e teamă , și de-aceia sunt stresat,

Nu vreau ca să devin un lup sălbatic.


Dar nu ești singur! M-a lovit un gând.

Si nu te teme caci Eu sunt cu tine!

Ce-a vrut să zica, cine a vorbit?

Dar nu te teme! Cine-i lângă mine?


“Nu te teme, cãci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, cãci Eu sunt Dumnezeul tãu; Eu te întãresc, tot Eu îþi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)